A. să înţelegeţi trăsăturile generale ale procesului de "identificare a riscurilor"
B. să cunoaşteţi importanţa acestui proces în vederea gestionării generale a riscurilor
C. să găsiţi diferite metode pentru punerea în practică a procesului de identificare a riscurilor
Timp necesar pentru a studia acest conţinut: 30 MIN
Identificarea riscurilor este un proces repetitiv în cadrul domeniului de gestionare a riscurilor care ajută companiile sau proiectele să găsească soluţii la riscurile care pot afecta calitatea şi reuşita proiectului.
Identificarea riscurilor este procesul prin care se determină riscurile care, potenţial, pot împiedica un program, o întreprindere sau o investiţie în atingerea obiectivelor propuse. Acest proces include documentarea şi comunicarea temerilor. Identificarea riscurilor este un proces absolut necesar pentru dezvoltarea şi succesul unei companii, şi de aceea trebuie să fie clar şi uşor de înţeles.
Identificarea riscurilor este un proces fundamental şi critic în cadrul gestionării riscurilor.
Obiectivul identificării riscurilor constă în identificarea continuă a acelor evenimente care, în cazul în care se produc, vor avea impact negativ asupra proiectelor unei companii.
Aceste riscuri pot proveni din interiorul proiectului sau din surse exterioare acestuia.
Identificarea riscurilor este un proces repetitiv.
Există mai multe metode pentru identificarea riscurilor. Iată câteva aspecte importante:
- Examinarea documentelor
- Tehnici de colectare a informaţiilor - brainstorming, metoda Delphi, interviul, analiza cauzei-rădăcină
- Analiza listelor de control - proiecte similare anterioare, nivelul cel mai scăzut de RBS
- Analiza ipotezelor
- Tehnici de reprezentare grafică - diagramă cauză-efect, diagramă sistem-proces, diagrame de influenţă
- Analiză SWOT
- Opinia experţilor
Pentru identificarea riscurilor legate de neînţelegeri şi/sau de absenţa unor definiţii în cadrul unui proiect este necesară o examinare temeinică a documentelor proiectului.
După examinarea documentelor se colectează informaţii prin organizarea unor activităţi de brainstorming şi interviuri cu diferiţi actori, etc. în vederea identificării problemelor.
Apoi trebuie întocmită o listă a riscurilor identificate pentru a avea o imagine clară asupra drumului care trebuie parcurs.
Procesul poate fi încheiat cu o analiză SWOT şi cu cererea opiniei unui expert, care va contribui la o identificare şi mai clară a riscurilor.
Acest proces trebuie aplicat în cazul fiecărui proiect şi din când în când trebuie pus în practică şi la nivelul stabilirii politicii firmei respective.
După identificarea riscurilor (la care adesea se referă şi prin termenul "analiza riscurilor") începe procesul de gestionare a riscurilor.
Avem la dispoziţie mai multe unelte care ne ajută în identificarea şi analiza riscurilor, din care putem alege în funcţie de sectorul, mărimea şi activitatea firmei.
Această lecţie nu prezintă toate metodele care ne stau la dispoziţie, însă are ca scop să atragă atenţia asupra importanţei identificării corespunzătoare a riscurilor care apar în cadrul proiectelor şi să vă ajute cu referinţe şi lucrări despre diferitele metode de analiză a riscurilor.
Identificarea şi evaluarea riscurilor, de Iyad Mourtada
Acest video explică pe înţelesul tuturor procesul de identificare şi evaluare a riscurilor.
SFATURI ŞI TRUCURI:Observaţi proiectul Dvs. în mediul său propriu şi faceţi o scurtă analiză SWOT;Alegeţi metoda cea mai potrivită care poate fi aplicată pentru protecţia Dvs.;Decideţi dacă aveţi nevoie de ajutorul unor experţi externi pentru realizarea analizei.
SUMAR:
Înţelegerea importanţei identificării riscurilor.
Cunoaşterea modalităţilor de căutare şi găsire a diferitelor metode de identificare a riscurilor.
A fi conştient de necesitatea identificării riscurilor în cadrul firmei Dvs.
GÂNDIŢI-VĂ CUM AŢI RĂSPUNDE LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI:
Am înţeles importanţa identificării şi detectării riscurilor în cadrul firmei în care lucrez?
Am nevoie de ajutor extern pentru identificarea riscurilor?
Există cultura necesară în cadrul firmei pentru evitarea sau cel puţin identificarea riscurilor?
<< Înapoi