Iată câteva definiţii ale managementului cunoştinţelor:
Thomas H. Davenport defineşte termenul de management al cunoştinţelor ca un proces sistematic de căutare, selectare, organizare, filtrare şi prezentare a informaţiilor într-o formă care ajută angajaţii să înţeleagă anumite domenii specifice de interes.
Justin Hibbard defineşte termenul ca pe un proces de însuşire a experienţei colective necesare afacerilor.
Owen Wilson defineşte managementul cunoştinţelor ca o formulare a strategiei instituţionale referitoare la dezvoltarea şi punerea în practică a cunoştinţelor, contribuind astfel la îmbunătăţirea proceselor de afaceri şi a capacităţii de reacţie.
Este de importanţă majoră să stabilim canale pentru obţinerea ideilor inovative, a observaţiilor şi a proiectelor venite din partea angajaţilor pe de o parte în vederea motivării acestora şi, pe de altă parte, pentru îmbunătăţirea profitabilităţii şi succesului companiei precum şi a informaţiilor acumulate în cadrul acesteia.
Sprijinirea inovaţiilor în cadrul companiei va avea ca rezultat un nivel mai ridicat de motivaţie şi conştiinţă în rândul angajaţilor pentru dezvoltarea companiei. În mai multe cazuri managementul eficient al cunoştinţelor a contribuit substanţial la generarea unor idei şi proiecte noi care, în anumite cazuri, au dus la îmbunătăţirea rezultatelor companiei.
Proprietarul firmei, fondatorul firmei, şi/sau consiliul de conducere sunt responsabili de gestionarea cunoştinţelor şi inovaţie. Trebuie să asigure un mediu în care angajaţii se simt motivaţi, îşi împărtăşesc ideile atât unul cu celălalt cât şi cu superiorii lor care, la rândul lor, vor pune în practică aceste idei.
Metodele ca de exemplu brainstorming-ul cu implicarea angajaţilor cu scopul îmbunătăţirii companiei pot fi privite ca parte a afacerii, care contribuie la crearea unei atmosfere în cadrul angajaţilor în care ei se simt parte a companiei, unde pot lua decizii prin care influenţează dezvoltarea şi succesul firmei pentru care lucrează, ceea ce contribuie la susţinerea nivelului lor de motivaţie.
Evaluarea ideilor venite din partea angajaţilor este, de asemenea, o sarcină care aparţine consiliului director al firmei. Această sarcină include strângerea ideilor, clasificarea lor, gruparea ideilor similare sau a ideilor care aparţin aceluiaşi proiect şi motivarea angajaţilor chiar în situaţia în care ideile lor nu sunt aplicate imediat sau nu vor fi aplicate niciodată. Poate că vor contribui cu alte idei în viitor. Înfiinţarea unei platforme care conţine întregul proces de gestionare a cunoştinţelor, idei, proiecte, idei care au fost puse la o parte, ideile acceptate... este de asemenea o strategie bună pentru susţinerea managementului cunoştinţelor în cadrul firmei.
Trebuie să evitaţi teama de a fi ridiculizat sau de respingerea ideii prin crearea unei atmosfere de încredere în cadrul echipelor.
Evitaţi refuzul de a comunica ideile prin premierea sau recompensarea angajaţilor cu idei inovatoare, oferirea unor beneficii...
Evitaţi teama legată de viziunea potrivit căreia procesele mai eficiente au ca rezultat pierderea locului de muncă prin explicarea noilor oportunităţi.
Evitaţi apariţia în mijlocul angajaţilor a unor idei potrivit cărora o idee venită din partea unui angajat ar putea fi folosită într-o afacere persoanlă a acestuia prin oferirea unor recompense pentru ideile inovatoare, interzicerea concurenţei - prin referire la Codul Muncii (i se interzice angajatului să înfiinţeze o firmă care funcţionează în acelaşi domeniu ca firma angajatorului), aplicarea unei clauze referitoare la concurenţă când angajatul părăseşte firma.
Evitaţi lipsa de transparenţă a cunoştinţelor prin motivarea angajaţilor ca lideri de inovaţii.
Pentru îndeplinirea acestor sarcini aveţi nevoie de deprinderi legate de motivare, inovaţie, relaţii umane şi conducerea echipelor.
SFATURI ŞI TRUCURI:
Fiţi sigur(ă) că sunteţi motivat(ă) şi puteţi conduce firma Dvs. spre succes prin sprijinirea inovaţiilor.
Însuşiţi deprinderile necesare motivării, conducerii echipelor şi inovaţiilor
Înfiinţaţi o platformă unde pot fi culese şi grupate ideile angajaţilor
Creaţi un sistem judicios pentru compensarea angajaţilor pentru ideile sau proiectele lor inovatoare.
SUMAR:
Cum îi puteţi motiva pe angajaţii Dvs. să producă inovaţii?
Cum puteţi crea o platformă pentru strângerea ideilor şi proiectelor venite din partea angajaţilor?
Cum să organizaţi aceste idei şi cum o puteţi alege pe cea mai convenabilă?
Cum puteţi crea în cadrul firmei Dvs. o cultură care încurajează inovarea?
GÂNDIŢI-VĂ CUM AŢI RĂSPUNDE LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI:
Am înţeles importanţa inovaţiilor?
Chiar sunt de părere că motivarea angajaţilor are o importanţă majoră în dezvoltarea firmei?
Ştiu că nu numai ideile mele ci şi cele venite din partea angajaţilor sunt adevărate surse de inovaţii în cadrul firmei?